pics ‘n thoughts

it’s always the small things that catch your breath

Intr-o zi, demult, mergeam pe o straduta in dimbu rotund, neasfaltata, printre case si caini ce latrau. Era primavara, seara. La un moment dat s-a facut liniste. Totul a tacut si de la o fereastra se auzea un pian. Sau o muzica de pian. Nici nu stiu ce era, dar rasuna in sus spre cer si m-am uitat si eu in sus la stele si m-am simtit fericita. Am avut un fel de frustrare apoi o vreme pentru ca mi-era cunoscuta tema, dar nu-mi aminteam ce e. Apoi, intr-o zi, dupa citeva luni ma aflam in fata la central. Era aglomerat si soare, masinile claxonau, taxiurile se opreau, si mi-a picat fisa. Era Love song. Adica nu era te miri ce minunatie. Dar m-a facut, atunci, de mult, fericita, pentru citeva clipe.

Sambata am fost la un film. Hors de prix, cu dragalasa Audrey Tautou. Subiectul filmului nu e tare important in povestea mea si il gasiti pe net mai bine povestit decit as putea-o face eu. Ceea ce e insa, de notat, e veselia generala pe care ti-o da filmul. Dragalaseania actritei, jucausenia filmului. Rizi frantuzeste la un film care te face pentru cele 100 si ceva de minute cit tine sa uiti de toate necazurile si tristetile din lume. Si sufletul ramine deschis si zimbeste. Asa am patit eu, cel putin.

azi, iesind din metrou, un nenea rosu la fatza foc, cinta un iris si apoi le spunea oamenilor ca piesa e cintata de unu, cristi miculescu, ce cinta manele in formatia iris. inca un pic, inca un ceas, pina la marele popas. un betiv care a adus zimbetul pe buzele inexistentilor de la metrou. nimeni nu radea rautacios si putini l-au privit intrigati. te inveselea de-a dreptul. am zimbit si eu. era atit de beat incit cred ca nu va sti vreodata ca a arcuit buzele strinse ale calatorilor din metrou.

tot la metru, dar de data aceasta seara, o fetitza cinta mos craciun in semi intunericul rece din pasajul unirii. fetitza cu mama ei trec mai departe si dintre doua gherete de ziare si umbrele inchise se aude un ris de fata. pe jos, o fata si un baiat aveau un moment intim, sa zic asa. foarte draguti. am inaintat zimbind din nou.

si tot la metrou, de citeva zile, citesc cioran. de l’inconvenient d’etre ne. citesc si rascitesc. ce a zis ca citesc si eu chestii la moda. nici nu mi-a trecut prin cap sa citesc cioran pentru ca ar fi la moda, ci pentru ca am dat peste el intr-o biblioteca a unui amic si l-am imprumutat. timpul m-a dus la el atit de tirziu pentru ca in liceu o doamna profesoara de romana indragostita de blaga si de toti cei mari si morti m-a indepartat de el cu aprecierile ei chinuite. asa ca iacata-ma acum mirindu-ma de intelepciunea sa. iata citeva idei la care subscriu.

“Nu fac nimic, se intelege. Dar vad cum trec orele - si asta e preferabil incercarii de a le umple.”

“Adevarata legatura dintre fiinte nu se stabileste decit prin prezena muta, prin aparenta necomunicare, prin schimbul misterios si fara cuvinte care seamana cu rugaciunea interioara.” Adica stai linga mine si nu spune nimic. Hai sa stam si sa nu ne spunem nimic. Avem nevoie si de momentele astea. din acelasi registu “Cind revezi pe cineva dupa multi ani, ar trebui sa te asezi unul in fata celuilalt si sa nu spui nimic ore in sir, pentru ca, profitind de tacere, consternarea sa se poata autosavura.” as vrea sa stam ore in sir si sa nu ne spunem nimic.

“Cind refuzi lirismul, e un chin sa innegresti o pagina: la ce bun sa scrii ca sa spui exact ceea ce aveai de spus?”

“E greu sa accepti sa fii judecat de cineva care a suferit mai putin ca tine. Si cum fiecare se crede un Iov nerecunoscut…”

“Unii au parte de nenorociri; altii de obsesii. Care sint mai de plins?” cred ca obsesia e una dintre cele mai mari nenorociri care vine din tine si nu din afara. pe care iti e greu sa ti-o recunosti tie, care te mananca in interior ca un vierme, care aduce dupa sine alte nenorociri.

“Nu mi-ar placea ca oamenii sa fie drepti in privinta mea: as putea sa ma lipsesc de orice, in afara de tonicul injustitie” faina recunoastere

“Nu ne marturisim altcuiva mihnirile decit ca sa-l facem sa sufere, ca sa le ia asupra lui. Daca am vrea sa-l legam de noi, nu i-am impartasi decit suferintele noastre abstracte, singurele pe care se reped sa le accepte toti cei care ne iubesc”

“Calea cea mai sigura ca sa nu gresesti e sa subminezi o certitudine dupa alta. Faptul ca tot ceea ce conteaza a fost facut in afara indoielii ramine insa la fel de evident.”

more to come

No comments yet.

Leave a comment