pics ‘n thoughts

I heared so much about you…

am auzit textul asta si m-am amuzat. bineinteles ca in bucuresti. si multe zimbete… americane sa le spun asa la lansarea revistei omagiu. una dintre revistele mele favorite. layout mereu misto, fotografii si texte care merita. o gramda de artisti. “cei mai trendy artisti din bucuresti”, mi-a spus. la lemon tree pe o caldura infernala. m-am intilnit si cu doi clujeni. mihai pop, plan B si saddo, monstri pe pereti. 

sint in a treia saptamina la Bucuresti. inca imi place. ma intreaba lumea “cum ai lasat tu frumusete de ardeal pentru capitala”… imi place cu metroul. oameni multi. se pare ca unii citesc. carti vechi de cele mai multe ori. carti vechi sint de vinzare peste tot. in fata la facultatea de istorie de pe regina elizabeta. fosta nu stiu cum. de la teatru la cismigiu. am negociat o ana karenina de la 240.000 la 150.000. am fost la motoare. o data. nu la teatru din pacate si nu am reusit inca sa vad dragostea dureaza 3 ani. io vreau sa dureze mai mult. macar 10.. sau o suta. dar poate daca dureaza mai mult… de fapt nu e dragostea. sau poate cea care dureaza trei ani de fapt nu e dragostea ci e altceva. oricum “dragostea” aia nu e trei ani ci cam dupa un an incepe sa mearga in jos. in continuare oamenii incep sa se ciondaneasca dar s-au obisnuit si spera ca de dragul celor ce au fost o sa se rezolve. dupa cei doi ani nu mai pot sa se desparta. nu mai spera neaparat intr-o reconciliere reala dar li se pare absurd sa renunte la tot ce a fost. eventual incep sa se insele. unul dintre cei doi se reindragosteste in timp ce celalalt se tot dezindragosteste. dupa cei 3 ani cineva zice: Acuma chiar nu mai suport. sau…. m-am plictisit (asta doar in secret, amicilor). Cei doi se departeaza in ultimul an tot mai tare. Sint de fapt doi straini care traiesc impreuna. Poate ma insel, nu stiu. dar am vazut asta de mai multe ori. Si cele mai multe relatii dureaza trei ani, nu dragosti. Imi amintesc de vremea liceului cind concepeam cu adina tot felul de teorii despre dragostea care de fapt nu exista. altii, idealisti, virgini, ne vorbeau despre eternitatea iubirii. noi rideam cunoscatoare si iubite plictisite. rideam tot amindoua de frumuselul profesor de religie care desena pe tabla cu creta alba drumul de la pamint la rai si de la pamant la iad peste un pod.

am citit pe o banca in cismigiu si era ziua frantei si politistii s-au luat de mine sa-mi pun jos picioarele de pe banca. unde sa le explic eu cu circulatia mea periferica proasta si nevoia de a sta cu ele pe scaune si banci. si de cind nu ai voie, tata, sa stai intins pe o banca in parc… hm.. ciudati politistii de ziua frantei.

case vechi peste tot. parasite. (retrocedate) ”cofetaria cismigiu” sta scris pe o tabla veche deasupra usii unei case in paragina, gri. cinema cismigiu. casele vechi frumoase emana mirosuri scirboase de pishat si cacat. as fi vrut sa intru pentru ca sint convinsa ca as fi gasit pereti frumosi, usi groase, podele crapate si urmele povestilor oamenilor care au locuit cindva aici, demult. care coborau pe scarile in spirala. doar ca nu se putea. ultimii oameni care au trait aici pare-se (dupa dupa cum spune lumea) sa fie tigani pe care i-a pus ceausescu ca sa distruga casele vechi construite inainte sa-si bage el picioarele in oras, construind monstrii. lipscani. terase si iar cladiri imputite. grafiti pe niste table care blocheaza intrarea intr-o casa gata gata sa se prabuseasca. m-am topit pe lipscani cautind clubul fire. e atit de cald. fintinele ateziene si bulevardele largi cu blocuri comuniste. in spate la neterminata academie romana sta frumosul palat bragadiru. retrocedat familiei. si fostele fabrici de bere rahova. “eu am mai lucrat in constructii, dar nu am mai vazut asa ceva” povesteste paznicul, vorbind cu mandrie de caramizile pe care inca se mai vede Made in Germany. academia cu coloanele ei de beton!! pare o replica mai mare si prost facuta la palatul bragadiru cu statui si coloane pline de stil, cu unghiuri frumoase si design vechi.

am fost la muzeul de arta contemporana. am luat-o pe dealul din fata de la academie in inainte pe linga gardul monumentalei case a poporului. am mers kilometri. vroiam sa stiu unde e. oamenii treceau pe linga mine si nimeni nu parea sa stie despre ce ar fi vorba. am indraznit sa intreb. bineinteles k nu stia nimeni. doar taximetristii. cel putin aproximativ. suficient de aproximativ ca sa trebuiasca sa inconjor toata zona si sa ajung in cele din urma sa imi tirasc picioarele cu greu. la primul etaj am vazut florile lui andy warhol din colectia brd si m-am intrebat cu goange in stomac unde mi-o fi cartea despre pop art. la etajul urmator, dacia. dacia. dacia. etajul trei l-am vazut doar in fuga si mi-a placut atit incit am zis ca ma intorc. nu de alta dar era deja tirziu si pierdusem o ora cautind muzeul. mai am si altele pe lista. multe. cum de ce imi place in bucuresti? cladiri vechi, muzee, teatru, film, strazi mari, metrou. oameni multi si necunoscuti. povesti multe auzite in tramvai. carti citite in tramvai si in metrou. si pe o banca. sint singura uneori si mi-e dor. alteori mi-e bine. e atit de cald incit uneori simti ca aluneci in jos. alteori te inabusi. alteori te apasa aerul pe burta si te stringe tare.

2 Comments to I heared so much about you…

Leave a comment