Ca orice fata de virsta mea, am petrecut si eu ore pretioase, amuzindu-ma in fata televizorului sau a monitorului la filmul femeiesc la care rid si barbatii, sex and the city. Peripetii amuzante si povesti de dragoste povestite de ziarista newyorkeza Carrie, toate avind parfumul frumosului oras. Ei bine, si ca orice fete, noi fiind 4 amice foarte bune, ne-am prostit acu multi ani, alegindu-ne cite un personaj din cele 4. Eu eram Carrie. Pe restul nu le dezvalui. Intre timp, doua se schimbau intre ele. eu ramaneam Carrie. Nu stiude ce, ca doar nu sint nici blonda, nici migniona si urasc tocurile. Apoi am inceput sa scriu la ziar, si Carrie am ramas. Ne-am amuzat enorm, dind capul pe spate, cu coctailul in mina, cind cineva a zis: voi parca sinteti alea din Sex and the city.

Aseara si azi, cautind un film scurt la care sa ne uitam in timp ce mincam pizza semipreparata cumparata de la Corte Ingles, am ales un episod din Sex and the City. Analizind situatia, am constatat ca eu nu sint Carrie. Pentru ca nu umblu niciodata in rochite dragute si ciudatele, cocotata pe tocuri de 12 cm ca sa par mai inalta, nu ma isterizez la aparitia unui cos pe obraz si mersul cu trenul nu e chiar moarte de om pentru mine. Nu sint prea dispusa sa stau ore intregi in fata laptopului scriind si meditind despre relatii, dragoste sau barbatii care m-au parasit, nu imi aranjez rapid parul in fata unei oglinzi cind vad ca apare El si nu ma vad indragostita ani si ani de un barbat cu care sa am o pseudorelatie din cind in cind, cind o fi si el disponibil. Dar u never now… anyway, ideea de baza este ca renunt oficial la a fi Carrie. Chiar daca o sa mai stam noi sa palavragim verzi si uscate about true love, din cind in cind, in fata unei beri, la Insomnia.